Avocații noștri

Biroul nostru este situat în Cluj-Napoca și este format din avocați cu o experiență vastă în domeniul juridic. Oferim clienților noștri consultanță, studiu documente, redactare acte juridice, redactare rapoarte due-diligence, dar și reprezentare în fața instanțelor de judecată și a diferitelor instituții sau autorități publice. Avocații noștri sunt alături de clienți oferind întotdeauna strategii adecvate problemelor acestora.
Avocat Ionela Costea
In cei 10 ani de activitate, Ionela Costea, a acumulat experiență în domeniul juridic, reprezentând clienți în litigii complexe. Oferă consultanță și reprezentare în domeniul dreptului civil, dreptul muncii, dreptul familiei, răspundere civilă delictuală și contractuală, acțiuni de partaj, recuperări de creanțe, dar și infiintări de societăți sau asociații. A asistat atât dezvoltatori imobiliari în proiectele lor imobiliare, cât și diverse persoane fizice care au achiziționat apartamente.
Avocat Diana Olosutean-Micu
Avocat OLOSUTEAN-MICU DIANA MARIA a absolvit cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 2011, iar în anul 2012 a absolvit şi cursurile de masterat specializarea „Instituţii de drept privat” din cardul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, precum şi cursurile Institutului Naţional de Pregătire Profesională a Avocaţilor.
Cabinet Avocat Anda-Nora Popa
Anda-Nora POPA – avocatul titular al Anda-Nora Popa – Cabinet de Avocat – este absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, promoția 2011, completându-și studiile cu un masterat în cadrul aceleiași facultăți, cu specializarea “Instituții de drept privat”, un prilej de a aprofunda reglementările juridice aplicabile în materia relațiilor dintre persoanele […]

Calea către câștig

Consultanță
Cu o vastă experiență, oferim consultanță clienților, atât persoane fizice cât și societăți comerciale.
Reprezentare
Luptăm întotdeauna pentru interesele clienților în fața instanțelor de judecată
Asistență
Asistăm clienții în fața executorilor judecătorești, notarilor și autorităților publice.
Soluții rapide
Soluții rapide & concilierea pe cale amiabilă, cu resurse financiare cât mai mici.

Articole

Inființare PFA – servicii rapide și prompte !

Inființare PFA – servicii rapide și prompte !

PFA-ul reprezintă o formă de organizare a unei activități economice la indemâna oricărei persoane fizice. Prin înregistrarea persoanei fizice aceasta obține o autorizație de funcționare în baza căreia poate desfășura activități într-un anumit domeniu. P.F.A.-urile pot fi înființate pentru o varietate de activități Documente necesare pentru înființare P.F.A: Cerere pentru rezervarea denumirii Cerere de inregistrare Anexa fiscală Act identitate Documente care atestă calificarea în domeniul activității pe care urmează să o…

MICROÎNTREPRINDEREA-Noi modificări în anul 2024

În data de 15 decembrie 2023 s-a publicat în Monitorul Oficial o nouă Ordonanță de urgență, nr.115/2023, care aduce noi modificări în domeniul fiscal, cu precădere în ceea ce privește microîntreprinderile. Mai jos vom trata prevederile din Codul fiscal, care urmează a fi modificate de la 1 ianuarie 2024: Art.47 alin.(1) Cod Fiscal – forma actuală Art.47 alin.(1) Cod Fiscal – forma valabilă de la 1 ianuarie 2024 (1) În…

Ordonanța președințială !

Ordonanţa preşedinţială este reglementată de art. 997-1002 Cod proc. civ.. și are scopul luării unor măsuri provizorii în cazuri urgente. Ordonanţa preşedinţială trebuie să întrunească atât condiţiile generale de exerciţiu ale acţiunii civile, cât şi anumite condiţii speciale. Art. 997 Cod proc. Civ. prevede referitor la ordonanța președințială următoarele : “Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri…
SFATURI UTILE PENTRU INCHEIEREA CONTRACTELOR

SFATURI UTILE PENTRU INCHEIEREA CONTRACTELOR

De multe ori părțile întâmpină diferite probleme la încheierea de  contracte, fie ele comerciale sau civile, dar și mai grav, intâmpină probleme după ce contractele au fost semnate de către părți. Contractul reprezintă acordul de voință al părților contractante. Prin semnarea contractului părțile îsi dau acordul cu privire la toate clauzele cuprinse în acesta, acceptând conținutul contractului așa cum a fost el semnat. Așadar e important să cițiți cu atenție…

EVACUAREA DIN IMOBILELE FOLOSITE SAU OCUPATE FĂRĂ DREPT

Condiții privind evacuarea din imobile! Avocat Cluj Napoca !  Pentru a fi admisibilă acţiunea în evacuare, conform procedurii speciale, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:  - acţiunea să fie promovată de titularul dreptului de proprietate sau al unui alt drept care îi conferă reclamantului dreptul de folosinţă asupra imobilului, - pârâtul să exercite posesia de fapt asupra imobilului, - pârâtul să nu posede în temeiul unui drept şi - notificarea locatarului în…

Contact